titlu_copy.jpg

4 MĂSURI DE SIGURANŢĂ PENTRU FAMILIA TA

Ai zburat vreodată cu avionul? Mulţi dintre semenii noştri ar putea răspunde afirmativ. Rutele înalte devin tot mai low... cost. Dacă te afli printre cei de mai sus, în mod sigur îţi vei aminti despre atenţia acordată siguranţei; cum echipajul realizează o mică pantomimă pentru a însoţi gestual indicaţiile liderului, cum luminiţele cu însemnele centurii sau ale tabacului se aprind şi se sting, cum centura de siguranţă trebuie pusă numaidecât ş.a.m.d. Cred că nu e forţat deloc să asemănăm căsnicia cu o călătorie cu avionul. Similitudinile sunt evidente. Mă voi referi, în cele ce urmează, la patru măsuri de siguranţă pe care trebuie să ni le luăm în călătoria existenţială numită căsnicie. Prima măsură este exprimarea deschisă a iubirii. Ştii care sunt, statistic, cei mai nesecurizaţi emoţional oameni de pe planetă? Orfanii. Pentru că ei nu au primit dragostea părinţilor. Priveşte însă la nişte copii iubiţi. Se dezvoltă în mod plenar. Cu iubirea e complicat. Se cere, nu doar experimentată înăuntru, ci şi exprimată în afară. Comunicare! Cum? Când avem personalităţi diferite!? Simplu. Prin limbaje diferite ale iubirii (personalizate, customizate), vorba lui Gary Chapman. Totuşi, în definitiv, iubirea se reduce la câteva chestiuni realizabile: cuvinte, servicii, daruri, atingeri, timp. Am citit odată un exemplu de „aşa nu”. O doamnă se plângea unui consilier că soţul nu i-a mai declarat cele două cuvinte din luna de miere, la care pârâtul aromantic se apără: „Ce tot atâtea vorbe? I-am spus acum zece ani că o iubesc şi de-atunci nu mi-am schimbat părerea.” A doua măsură este administrarea corectă a banilor. Iată un domeniu de maximă vulnerabilitate la români. Nu am trecut decât printr-o criză financiară şi ar fi trebuit să învăţăm câte ceva. De fapt, regula de aur este să cheltuim atât cât avem. Sau mai puţin oleacă. Ca să facem economii, să punem bani la ciorap. Oare de unde vine expresia? Am o presupunere. În romanul Mara, scris de Ioan Slavici, eroina, supranumită de criticul Nicolae Manolescu – prima bussinesswoman din literatura română, era o comerciantă văduvă care trebuia să aibă grijă de cei doi copii ai ei. Pentru asta avea un obicei. Banii câştigaţi îi punea în trei, ghici ce?, ciorapi: unul pentru Persida, altul pentru Trică şi ultimul pentru zile negre şi pentru înmormântare. Se pare că avea principii economice solide. Nu? M-aş duce la un seminar susţinut de ea. În orice caz, regula de aur este cea expusă anterior: cheltui atât cât câştig... sau poate mai puţin. A, da, mai trebuie să îmi plătesc la timp facturile. Astfel, evit insolvenţa în familie şi experimentez siguranţă economică. A treia măsură este încrederea totală în celălalt. Ai fost vreodată împlicat în jocul acela de team-building în care, literalmente, trebuia să cazi pe spate ca un buştean inert? Desigur, erau colegii din echipă care te prindeau destul de devreme ca să nu te loveşti, dar destul de târziu ca să simţi cum legea gravitaţiei îţi poate juca feste. Să mergem de la team la home-building. Încrederea în celălalt oferă acel tip de securitate emoţională de care are avem nevoie ca să ne dezvoltăm. Ce fel de încredere? Aceea că deciziile celuilalt sunt spre binele întregii familii, că relaţiile partenerului tău cu colegii de sex opus sunt în limitele normalului, că tu eşti cea mai importantă persoană din univers pentru el/ea, că îţi mărturiseşte totul şi că nu îţi ascunde nimic, că este transparent în ceea ce priveşte bugetul ş.a. Acordarea încrederii este cheia pentru libertatea de acţiune atât de necesară progresului domestic şi este perimetrul în care celălalt se poate manifesta întru iubire. În schimb, cicăleala enervantă, acuzele nefondate, supervizarea continuă şi intimidarea sunt ingredientele unei reţete de succes pentru demolarea propriei case. Ce vei alege? A patra măsură este credinţa sinceră în Dumnezeu. Când totul este cu susul în jos, când regulile se schimbă poate chiar în timpul jocului, când nesiguranţa este nota dominantă a societăţii, când păstrarea locului de muncă este o aventură în sine, când sănătatea este mai şubredă ca oricând, familia are nevoie vitală de un punct de sprijin, de o stâncă fixă, de o Stea a Nordului după care să se ghideze în călătoria pe care o are în faţă. Dumnezeu e răspunsul. Aţi observat că oamenii credincioşi sunt mai calmi, mai pozitivi în faţa adversităţilor? Mai siguri (am fi tentaţi să spunem pe ei înşişi). Te întrebi de unde provine această siguranţă? Îţi spun eu: din Dumnezeu. Credinţa înseamnă mai mult decât recunoaşterea existenţei unei forţe superioare care veghează la bunul mers al familiei tale. Pur şi simplu ştii că nu eşti singur. Că Forţa nu este o abstracţiune impersonală, ci o Fiinţă Vie. Credinţa ştie că Cineva acolo sus chiar ne iubeşte. De fapt, El şi-a demonstrat iubirea luând trup de om, pătimind „în zilele lui Ponţiu Pilat”, murind şi înviind astfel ca tu şi familia ta să fiţi în siguranţă. Iar pentru ca aceste adevăruri să devină realităţi este nevoie de două lucruri: credinţă în El şi ascultare de El. Prieteni, voi încheia cu un vers de al lui Traian Dorz pentru că îmi reverberează în minte. Poate îţi va fi de folos cândva: „Când Dumnezeu, ca un prieten, veghează peste cortul tău, / Cine-ar putea să te-nspăimânte şi ce-ar putea să-ţi facă rău?” Nimic! Vă doresc să zburaţi safe! Gabriel Braic, 07.10.2016